Copy
14 martie 1854 - 24 noiembrie 1920
Nu poti vedea corect acest mesaj? Vizualizeaza-l in browser.
Share
Forward to Friend

 

Azi se împlinesc 160 de ani
de la naşterea lui
Alexandru Macedonski

 

(14 martie 1854 – 24 noiembrie 1920)

 

      Alexandru Macedonski s-a născut în Bucureşti, la 14 martie, în anul 1854. Prin opera sa, Macedonski sincronizează literatura română cu noutatea literară europeană de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Meritele sale de pionierat îi confirmă, astfel, rolul de iniţiator al literaturii române moderne.

      Referindu-se la primul poem scris în vers liber, criticul Şerban Cioculescu notează: „Cu «Hinovul», Macedonski este întemeietorul literaturii noastre moderne.” 

         

                Despre anii copilăriei, familia sa


 
             Alexandru Macedonski, s-a născut la 14 martie 1854, într-un cartier apropiat de Podul Mogoşoaiei (calea Victoriei de astăzi), fiind unul dintre cei patru fii ai familiei, alături de Elisabeta, Dimitrie, Vladimir.

            Tatăl poetului a fost nimeni altul decât Alexandru D. Macedonski, prim-adjunct al Domnitorului şi Şef al Statului Major Domnesc după Unirea Principatelor, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.
           
          Mama sa, Maria Fisenţa, era descendenta unui neam de boieri, cu origini la 1421 (Petru Zamona, membru în Sfatul domnesc al Ţării Româneşti), primind ca zestre de nuntă moşiile Pometeşti şi Adâncata – preluate ca teme şi în versurile macedonskiene.
 
         La 24 februarie 1883, Alexandru Macedonski de căsătoreşte cu Ana Rallet-Slătineanu, „coborâtoare din Ghika şi Cantemireşti”. Străbunicul Anei, pe linie paternă, era Ion Rallet, Mare Ban, iar pe linie maternă, aceasta avea ascendenţă în neamul voievodului moldav Constantin Cantemir.

           Familia lui Alexandru Macedonski a avut cinci copii: Alexis, Nikita, Pavel, Nina şi Constantin-Hyacint, toţi fiind încurajaţi să dezvolte preocupări artistice.
 
           Copilăria lui Alexandru Macedonski a fost una demnă de cea a oricărui copil de aristocraţi la mijlocul secolului al XIX-lea. Luxul se împletea cu ştiinţa şi studiul, un mediu în care generalul Macedonski nu doar le-a insuflat copiilor pasiunea pentru studiu, dar le-a transmis şi nobleţea conduitei în societate.
 
             În vremurile tulburi pe plan politic, viitorul poet rămâne orfan în copilărie, asupra morţii tatălui planând încă misterul. Mama se vede nevoită să amaneteze reşedinţele familiei, iar Macedonski va scrie mult pe tema paradisului pierdut al copilăriei. Pentru că a fost privat de o evoluţie firească în societate care ar fi trebuit să îl aşeze în funcţii onorofice, Alexandru Macedonski a dat totul pe tărâmul artei, dorind să întemeieze o „dinastie de artişti,” înţeleasă prin cheie simbolistă, bineînţeles. Astfel, la cenaclul „Literatorul”, Macedonski trona la propriu, gest ce a fost complet de neînţeles în receptarea critică ulterioară. Fiului său, Alexis, i-a insuflat dragostea pentru pictură, devenind la maturitate un pictor renumit în Europa, celorlaţi oferindu-le sprijinul în preocuparea pentru muzică şi literatură.



               Preocupările literare şi ştiinţifice

 
             
Când vorbim despre scrisul lui Macedonski, amintim de „cosmpopolitismul” macedonskian, de temperamentul său creativ şi aplecat către experiment literar, aflat într-o permanentă căutare pentru găsirea unui limbaj poetic ideal, capabil să întreacă prin formă şi conţinut... însuşi sublimul aflat în stare latentă în natură – privit aşa, Macedonski poate fi comparat cu Baudelaire şi tema „paradisurilor artificiale,” atât de prezentă în literatura franceză.

           Pe de altă parte, aceleaşi preocupări îl pot compara cu un om de ştiinţă din secolul XIX englez,  mereu atent să colecţioneze în „laboratorul” său literar tot ce este „metal preţios” şi să-l sintetizeze în arta poetică, transformându-l, aşadar, într-un obiect de artă, „altul cum n-a mai fost.”

         Întocmai această preocupare, aşadar, demnă de a fi asociată cu cea a unui vizionar, face din Macedonski „cel mai reprezentativ scriitor român pentru secolul al XIX-lea” (Mircea Anghelescu). Pentru că nici un alt scriitor român nu a experimentat cu toate formele literare existente în secolul al XIX-lea, dintre cele mai vechi sau mai noi, devenind primul autor român care publică vers alb, care scrie un scenariu de film, care publică texte originale într-o limbă străină, care concepe texte teoretice despre estetică, devenind, totodată, primul teoretician literar al literaturii noi, care susţine inclusiv conferinţe de popularizare a ştiinţei.

        Macedonski a publicat poeme paşoptiste (amintind de Heliade-Rădulescu), anticipaţie (fiind comparat în presa franceză cu Jules Verne), texte în spirit naturalist, poezie simbolistă, poeme scrise în forme incipiente de modernism literar (care au încurajat debutul unor scriitori precum Bacovia, Arghezi, Minulescu, Tudor Vianu şi apariţia ulterioară a unor autori precum Ion Barbu, Nichita Stănescu), proză la persoana I, proză erotică, memorialistică, texte mistice, întreţesute cu numeroase teorii ştiinţifice, iar ca o recunoaştere a meritelor sale ştiinţifice, în anul 1907 a fost primit ca membru în Societatea Astronomică Franceză. De asemenea, în anul 2006, mai aproape de zilele noastre, Alexandru Macedonski a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

         Pentru unii cercetători, Alexandru Macedonski este un poet simbolist, precursor al SF-ului românesc, pentru alţii este romantic prin excelenţă, pentru alţii devine primul autor român care a propus sincronizarea literaturii române cu cea europeană, înainte de iniţiativa lui Eugen Lovinescu. Îi datorăm, aşadar, lui Alexandru Macedonski un rol foarte important în evoluţia culturii şi literaturii române, un motiv solid pentru recuperarea acestei „memorii pierdute” pentru că, fără urmă de îndoială, opera lui rămâne o parte semnificativă din patrimoniul nostru identitar.

              Mihai - Daniel Gheorghe: „Spre neşansa lui Alexandru Macedonski, tocmai această plurivalenţă a activității sale l-a condus la un dezechilibru între propriu-i destin şi lumea contemporană, care nu a ştiut să gestioneze o astfel de prezenţă în mijlocul ei. Şi, poate, nici critica literară de după 1920 nu a reuşit să împace toate aceste preocupări pentru a da un verdict favorabil în privinţa lui Alexandru Macedonski, preferând să-1 ocolească de cele mai multe ori. Ar fi, evident, exagerat să spunem că a fost un martir, însă, cu siguranţă, a fost un om care a sacrificat totul pentru ideile sale, un om care a trecut demn prin viaţă şi a intuit foarte bine viitorul său în istoria literaturii.”
 
 
 



            Alexandru Macedonski în 2014

 
            

           Azi putem afirma că Macedonski este un autor mult mai complex decât simpla apartenenţă la „simbolism” întâlnită în materia pentru Bacalaureat.

        Conştient că societatea sa îşi va găsi cu greu echilibrul, Macedonski a lăsat judecata valorii sale în seama viitorului, fapt spus şi în versuri într-un Epigraf publicat încă din 1882:

 
            Dar când patru generaţii peste moartea mea vor trece,
           Când voi fi de-un veac aproape oase şi cenuşă rece,
           Va suna şi pentru mine al dreptăţii ceas deplin,
           Şi-al meu nume, printre veacuri, înalţându-se senin,
           Va-nfiera ca o stigmată neghiobia duşmănească,
           Cât vor fi în lume inimi şi o limbă românească.
 
 
            Irina Macedonski, stră-strănepoata lui Alexandru Macedonski: „Atunci când am citit acest Epigraf m-am simţit «vizată», ştiind că fac parte din a patra generaţie de la Macedonski. Am înţeles mai târziu că această «a patra generaţie» nu se referă doar la mine, ci şi la cea a contemporanilor mei, aşadar, «stră-strănepoţii» contemporanilor lui Alexandru Macedonski. Mă încred, astfel, că aceşti contemporani ai mei vor fi mai luminaţi şi mai deschişi la receptarea lui Alexandru Macedonski.

            Graţie acestor motive am iniţiat anul acesta o serie de manifestări culturale menite să-l aducă pe Macedonski mai aproape cititorilor de azi, cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la naşterea sa.    

           Alături de Mihai - Daniel Gheorghe, un paisonat exeget macedonskian, am pus bazele proiectului de promovare intitulat «Alexandru Macedonski – 160 de ani de istorie şi literatură».
 

            Principalele teme de comunicare ce vor fi abordate în 2014 sunt:

 

  • Alexandru Macedonski, scriitor reprezentativ pentru secolul al XIX-lea
  • Scriitor european
  • Scriitor inovator al culturii române

 
        Una dintre primele manifestări ale proiectului este seria de evenimente lunare «Nopţi macedonskiene» (au avut loc până acum «Noaptea de ianuarie» şi «Noaptea de februarie»), evenimente ce au fost foarte bine primite de public, oferindu-ne încrederea că Macedonski are încă foarte multe de spus, în continuare, în cercetarea istoriei literaturii române şi a patrimoniului nostru identitar,” a declarat Irina Macedonski.
 
 
     Mihai-Daniel Gheorghe: ,,Alexandru Macedonski a evitat cu multă eleganţă concesiile în numele artei şi a crezut cu tărie în destinul său de creator.
 
       A fost unul dintre cele mai mari talente ale literaturii noastre; întreaga sa viaţă a fost trăită cu instrumentele de scris în mână, înfăţişându-l ca pe un arhitect care a dorit să clădească un adevărat Panteon pentru arte. De la cele mai mici pietre până la «grandioase şi lucitoare blocuri de marmoră şi de alabastru», totul a fost bine organizat.
 
      Macedonski a cunoscut ca nimeni altul formele în care se manifestă poezia şi a dorit să dea o parte din marea sa viziune artistică şi celor din jur. A organizat, astfel, un cenaclu, a conceput şi a răspândit o revistă de cultură (Literatorul) la nivel naţional. A dorit ca românii să se emancipeze cultural şi a luptat împotriva unei limbi greoaie, cu expresii învechite. Opera sa conţine cel mai mare număr de neologisme pentru vremea sa, devenite între timp cuvinte uzuale, a introdus noi imagini poetice şi a pus pe acelaşi piedestal literatura noastră cu literatura Europei, astfel, rondelurile sale pot fi considerate o «infuzie» de cultură franceză în literatura română.
 
     Un alt lucru remarcabil îl reprezintă proza, la fel de valoroasă ca poezia, sub raport artistic. Unii poeţi mari sunt prozatori mediocri şi unii prozatori mari sunt mediocri ca poeţi. Alexandru Macedonski a fost atât un mare poet, cât şi un mare prozator, iar dacă mai adăugăm şi preocupările pe care le-a avut în diverse domenii (istorie, pictură, cinematografie, sport, astronomie, muzică), ajungem la imaginea unui scriitor total şi complex pentru care arta nu este o îndelednicre ci un modus vivendi.
 
 
      Macedonski merită o reevaluare critică făcută într-un mod onest, Şi când aceasta se va realiza, urmărind toate preocupările sale, vom putea observa cât de mult a contribuit acesta la dezvoltarea culturii române.”

 
 

Vă recomandăm să citiţi şi alte articole:
 
Opera lui Macedonski, editată parţial online:

  • Publicistică

  • Arta versurilor
  • Despre logica poeziei
  • Despre stil
  • Despre poemă
  • Poezia viitorului
  • Fondul şi forma
  • Despre poezie
  • Simţurile în poezie
  • În pragul secolului
  • Cugetări
  • Despre frumos
  • Studii Financiare. Banca Naţională
  • Studii asupra limbii române
  • Evoluţiunea limbii române
  • Sufletul şi viaţa viitoare
  • Fascinarea
  • Minunile ştiinţei
Date de contact:

Irina Macedonski, irina.macedonski@gmail.com

Facebook: Alexandru Macedonski
 




Disclaimer:
Ati primit acest mesaj deoarece am considerat ca sunteti interesat sa fiti informat in legatura cu noutati din lumea culturala romaneasca. In masura in care acest mesaj a ajuns din greseala la dumneavoastra, ne cerem scuze si va invitam sa va dezabonati urmand link-ul de mai jos "unsubscribe". Va multumim pentru intelegere.


unsubscribe