După săptămâni de incertitudine de la votul prin care Parlamentului britanic a respins acordul de ieșire din UE, lucrurile nu par să se mai limpezească. Însă scenariile de ce se poate întâmpla în continuare par să se răstrângă în urma celui mai recent vot din Parlament, cu varianta unui Brexit fără nicio înțelegere mai plauzibilă, având în vedere deciziile contradictorii și nerealiste din Parlament.
Două amendamente au trecut în Parlament: primul care respinge varianta ca Marea Britanie să iasă din UE fară nicio înțelegere (dar nu este o constrângere legală), al doilea că premierul May trebuie să încerce o renegociere cu liderii UE în privința graniței dintre Irlanda și Irlanda de Nord (denumită “backstop”) pentru ca aceasta să nu rămână deschisă tranzitului fără verificări pentru produse și persoane.
Având în vedere însă timpul scurt până la data oficială neschimbată de ieșire din UE, 29 martie 2019, declarațiile clare și ferme ale liderilor UE care refuză să redeschidă negocierile, lipsa consensului real intern între membrii Parlamentului britanic și lupta Theresei May pentru a-și ține partidul sub control și la conducere în defavoarea intereselor țării, par să aducă mai aproape de realitate scenariul temut în care Marea Britanie iese din UE fără nicio înțelegere. În plus, atât presa din Regat cât și cea continentală suspectează premierul că încearcă să pună presiune pe țările UE trăgând de timp cu speranța că acestea vor face concesii de ultim moment, iar dacă aceasta nu se întâmplă să-i poată scoate drept țapi ispășitori pentru eșecul final. (OpenPolitics.ro, BBC, The Guardian, Le Monde)
Luna aceasta în Venezuela au avut loc evoluții dramatice, care deschid însă drumul pentru o posibilă schimbare de regim. Adunarea Națională (parlamentul unicameral al Venezuelei), care este controlată de o coaliție de partide ce se opun președintelui Nicolas Maduro, l-a declarat pe acesta din urmă ca fiind președinte nelegitim. În același timp liderul Adunării, Juan Guaidó, s-a autodeclarat președinte interimar. Guaidó invocă un articol al constituției care transferă puterile președintele către liderul Adunării, în cazul în care postul președintelui este neocupat. S.U.A. l-au recunoscut imediat pe Guaidó ca președinte interimar, urmate de majoritatea statelor Sud Americane (statele membre ale U.E. cer, colectiv, organizarea unor noi alegeri). (New York Times, BBC)
Totul se întâmplă pe fondul unei crize economice și politice prelungite. Potrivit Gallup, șapte din zece cetățeni nu au avut bani pentru suficientă mâncare în ultimul an, iar peste o treime vor să plece din țară permanent (circa 10% din populație a plecat deja). Odată cu deteriorarea și mai mare a relațiilor cu S.U.A., situația s-ar putea agrava: reprezentanții de la Washington au anunțat noi sancțiuni asupra companiei petroliere de stat și amenință cu un embargou total. În schimb, Rusia, care este un creditor major al Venezuelei, continuă să recunoască președinția lui Maduro. (New York Times, Gallup, Brookings Institution, CNN)
Nicolas Maduro refuză să organizeze noi alegeri și acuză S.U.A. că încearcă să orchestreze o lovitură de stat. Potrivit majorității definițiilor, loviturile de stat sunt tentative de a da jos liderul sau liderii executivului, de regulă de către membri ai elitelor sau aparatului de stat, prin metode ilegale (uneori, dar nu întotdeauna, prin violență sau amenințarea cu violența). Diferența dintre o lovitură de stat și o revoluție ține de numărul de oameni implicați (o lovitură de stat fiind asociată cu intervenția unui grup mic), iar diferența între „presiune politică” și o lovitură de stat ține de legalitatea acțiunilor. Contează, așadar, pentru legitimitatea unei eventuale schimbări de putere dacă opoziția se bucură de sprijin masiv și dacă acțiunile Adunării vor fi considerate conforme cu constituția.
Opoziția citează abuzurile regimului și neregulile din cadrul alegerilor prezidențiale ca motive ale nelegitimității președintelui, iar mii de oameni au ieșit în stradă împotriva executivului. Însă nu este clar totuși câtă susținere are Guaidó, un politician tânăr și fără prea mare notorietate, care s-a afirmat în urma protestelor studențești din 2015. Mai mult, armata este încă de partea lui Maduro. Deocamdată, singura certitudine este că mulți venezuelieni vor continua să sufere din cauza acestei crize. (BBC, CNN, Journal of Peace Research, Encyclopedia of Political Science, Today Explained)
Președintele Trump și democrații din Camera Reprezentanților au găsit o ieșire temporară din impasul care a dus la restrângerea activității instituțiilor federale și neplata a sute de mii de angajați. Totul a plecat de la dezacordul legat de finanțarea „zidului” la granița cu Mexic: Trump a refuzat să semneze un act care acorda finanțare pentru anumite agenții și instituții, atâta vreme cât actul nu includea și finanțare pentru zid, iar liderul republican al Senatului l-a susținut, ceea ce a dus la un blocaj între cele două camere. După 35 de zile, Trump și democrații s-au pus de acord să amâne decizia cu 3 săptămâni, timp în care aparatul de stat va fi finanțat din nou. Însă, înainte de acest compromis, președintele Trump a amenințat cu declanșarea unei stări de urgență - o idee susținută și de unii republicani, dar care ar putea duce la abuzuri sau precedente periculoase. (The Guardian, The Hill, The New Yorker)
Ca și în alte cazuri, înclinarea administrației Trump pentru încălcarea regulilor nescrise a scos în evidență vulnerabilități ale arhitecturii instituționale americane. Chestiunea echilibrului dintre libertate și securitate în contextul stării de urgență nu este unică Americii: după atacurile teroriste din 2015, Franța a fost în stare de urgență până în 2017, timp în care s-au făcut mii de arestări, descinderi și supravegheri în condiții excepționale - iar o parte semnificativă din aceste prevederi a fost ulterior transformată în lege și, deci, permanentizată. Iar recent președintele francez a luat în calcul declararea stării de urgență în contextul manifestațiilor vestelor galbene. (Financial Times, The Guardian)
