Copy
Adauga info@openpolitics.ro in lista ta de contacte.
View this email in your browser
 
Share
Tweet
Forward

Salut!

La început de an ne-am uitat mai atent la câteva subiecte de actualitate precum alegerile din Taiwan și cele din Croația, Brexit sau diferențele de salarii între femei și bărbați pentru aceeași muncă prestată, dar și la restrospectivele lui 2019. Vezi și recomandările noastre de video-uri sau podcast-uri cu idei de cum se poate dialoga mai eficient cu cei sceptici în privința încălzirii globale sau cum să înțelegi mai bine conflictul dintre SUA și Iran. 

Lectură plăcută!

Echipa OpenPolitics

Părăsirea Uniunii Europene de către Marea Britanie la 31 ianuarie 2020 pare mai realizabilă ca până acum, având în vedere majoritatea parlamentară obținută de conservatori după alegerile din decembrie. Asta cu atât mai mult cu cât documentul care va transpune propunerea de retragere a premierului Johnson în lege (Withdrawal Agreement Bill) a trecut deja de Camera Comunelor și a ajuns la cea a Lorzilor. O comisie constituțională a celei din urmă însă a publicat recent un raport în care avertizează asupra unor articole care ar putea duce la incertitudine legislativă și o potențială limitare a puterilor de supraveghere a Parlamentului.   

Dacă și Camera Lorzilor validează această variantă sau una modificată, documentul va deveni lege, va permite guvernului să o ratifice și va detalia felul în care divorțul va avea loc. De la detalii privind banii pe care Marea Britanie îi va plăti UE în urma Brexit-ului până la constrângeri privind perioada de tranziție (până la 31 decembrie 2020) ce nu poate fi prelungită. În aceste 11 luni de tranziție, Regatul Unit va continua relațiile cu UE în același mod (contribuții la bugetul UE, acceptarea deciziilor Curții Europene de Justiție etc.), dar va pregăti și cadrul în care vor colabora cele două părți după finalul tranziției (în sensul de adoptare a legilor necesare și negociere a înțelegerilor cu UE privind comerțul, de exemplu).

Pasul care a permis apropierea scenariului Brexit de realitate, după atâtea alte încercări, a fost rezultatul alegerilor generale legislative din Mare Britanie. Acestea au fost marcate de un eșec răsunător, dar nu neaparat neașteptat, al laburiștilor. Aceștia au câștigat doar 202 din cele 650 de locuri din parlament, cel mai mic număr de mandate luate de partid din 1935 încoace. Acest rezultat este datorat în parte și felului în care este distribuit geografic sprijinul pentru partide și sistemului electoral, care este unul majoritar, cu circumscripții uninominale (câștigătorul celor mai multe voturi în circumscripție ia mandatul, ceilalți nu iau nimic si nu există redistribuirea voturilor la nivel național, ca în sistemele proporționale precum cel din România). Laburiștii au luat un numar similar de voturi față de 2005, spre exemplu, dar au pierdut multe mandate în favoarea consevatorilor pentru că unele zone au trecut de la laburiști la conservatori între timp. Chiar dacă laburiștii au câștigat și ei în popularitate, aceste câștiguri s-au produs preponderent în zone unde erau deja cel mai popular partid, sprijinul acumulat neputând să se traducă în mandate noi. Iar campania laburistă din 2019 a întărit partidul unde era deja puternic fără să îi ajute să cucerească zone geografice noi sau (re)câștige zone tradiționale din nord. 

Mai mult, experți în alegeri și specialiști în comportamentul votanților au identificat două motive importante pentru care laburiștii au pierdut atât de mult la aceste alegeri. Primul motiv ar fi Brexit, care a dominat discursul celor două părți. Conservatorii au avut un mesaj clar de “Get Brexit Done” (Să rezolvăm Brexitul), iar laburiștii unul confuz, încercând să găsească o variantă de compromis sfârșind prin a nu avea nicio poziție clară pe subiect și a îi deruta atât pe susținătorii lor pro Remain (pro rămânerea în UE), cât și pe cei pro Leave (pro ieșirea din UE). La asta se adaugă și credibilitatea redusă a lui Jeremy Corbyn în fața alegătorilor, care îl văd pe el ca fiind mai degrabă spre extrema stânga și văd partidul ca fiind insuficient de moderat. Așa cum subliniază unii cercetători, mulți votanți percep politicienii moderați ca fiind mai competenți și preferă partide moderate la guvernare. (The Constitution Committee, BBC, OpenPolitics, Twitter, Washington Post, YouTube)


Pe 5  ianuarie, alegerile prezidențiale din Croația au adus o înfrângere surpriză pentru Kolinda Grabar Kitarovic, președinta Croației cunoscută în lume după sprijinul său foarte entuziast pentru echipa națională de fotbal și statul în ploaie după înfrângerea lor în Franța, în finala Cupei Mondiale. Victoria fostului prim-ministru Zoran Milanovic, de la Partidul Social Democrat, este ea însăși semnificativă simbolic, chiar dacă în trecut a avut și el poziții populiste ca prim-ministru - o greșeală din care spune ca a învățat - iar președintele are prerogative limitate. Apelul său pentru Croația ca o țară normală în Europa a fost fără ambiguitate și s-a opus naționalismului și anti-pluralismului în orice formă. 

La rândul său, Kolinda Grabar Kitarovic și partidul ei HDZ s-au mutat tot mai mult spre dreapta și naționalism, într-un context cu mulți actori naționalisti, inclusiv candidați ca fostul cintareț pop-folk Miroslav Skoro, care au fost prezentate în sondaje ca o potențială amenințare. Însă se pare ca numeroasele partide și mișcări liberale din stânga, cu o perspectivă vestică asupra cetățeniei și contra unei apropieri de Viktor Orban, de partidul și politicile sale, au mai mult sprijin în societatea croată. Alegerile parlamentare, care vor avea loc nu mai târziu de 23 decembrie 2020, vor arata mai clar balanța de preferințe a croaților. 

Croația deține în prezent președinția rotativă a Consiliului European, sub sloganul O Europă puternică într-o lume a provocărilor. Este una dintre țările cu  cea mai mare migrație din interiorul UE, similară cu cea din România. Știrile din Croația sunt dominate de controverse despre tratamentul refugiaților și migranților,  inclusiv  un ciudat episod rasist în care sportivi nigerieni în vizită au fost expulzați  în Bosnia-Herzegovina  din greșeală. (BBC, The Guardian, Vox Populi, The Telegraph)


Pe 11 ianuarie au avut loc alegeri prezidențiale și legislative în Taiwan. În funcția de președinte a fost realeasă Tsai Ing-wen, cu o prezență ridicată (75%) și un scor de 57%. Partidul său (Partidul Democrat-Progresist, PDP) și-a menținut majoritatea. Unul din principalele mesaje de campanie pentru Tsai și PDP a fost importanța suveranității Taiwanului și distanțării de China. PDP suferise pierderi majore la alegerile din 2018, dar potrivit mai multor experți, partidul și președintele Tsai au fost „ajutați” nu doar de o economia în creștere, ci și de protestele din Hong Kong și presiunile exercitate de Beijing. Situația aceasta ar fi alimentat sprijijnul pentru Tsai și PDP, care au avut o poziție mai combativă față de China decât contra-candidatul Han Kuo-yu și partidul său, denumit Kuomintang.

Taiwanul are o istorie complicată cu China. Pe scurt, a fost un teritoriu chinez din secolul al XVII-lea până la sfârșitul secolului XIX, când China l-a cedat Japoniei după războiul Sino-Japonez. De atunci și până în 1945, Taiwanul a fost ocupat de Japonia, dar în 1945 naționaliștii chinezi (conduși de Chang Kai-sek) au preluat nou controlul. Când războiul civil chinez s-a soldat cu victoria comuniștilor conduși de Mao Zedong, liderul naționalist chinez Chang Kai-sek s-a retras în Taiwan, unde a condus un regim autoritar (care s-a auto-declarat legitimul guvern al Chinei) până în 1975, când a fost înlocuit de fiul său. În deceniile ce au urmat Taiwanul a urmat un proces de democratizare. În paralel, recunoașterea autorităților de la Beijing ca reprezentanți legitimi ai Chinei s-a consolidat treptat: inițial nerecunoscut în Occident, guvernul comunist de la Beijing a câștigat în anii 1970 mai întâi recunoașterea Organizației Națiunilor Unite și apoi a Statelor Unite ale Americii. Acestea din urmă au promis însă să protejeze militar integritatea Taiwanului dacă e cazul, iar Taiwanul rămâne un partener economic important al S.U.A. (și aliat și abonat la achiziții de armament).

În acest moment, Taiwanul este recunoscut de doar 15 țări, dar de facto are un grad ridicat de independență. Poziția celor de la Beijing este că Taiwanul aparține de China și ar trebui să se apropie de aceasta sub formula „o singură țară, două sisteme”, după modelul din Hong Kong. (The Guardian, PBS, Al Jazeera, BBC, Mediafax, Wikipedia)


În plenul Parlamentului European (PE) s-a discutat recent problema diferențelor de salarizare între bărbați și femei. PE a cerut și în trecut revizuirea legislației europene care cere remunerarea egală (pentru aceeași muncă) a bărbaților și femeilor pentru a asigura o salarizare mai echitabilă a celor două sexe.

Potrivit statisticilor amintite de PE și centralizate de Eurostat, la nivel european femeile ar avea salarii în medie cu 16% mai mici decât bărbații. În plus, România ar fi printre țările cu o diferență mai mică de salarizare între cele două sexe (de doar 3,5% în 2016). Indicatorul folosit măsoară nivelul mediu de salarizare în întreaga economie sau în anumite sectoare ale acesteia, nu nivelul de salarizare pentru aceeași muncă. În realitate lucrurile nu stau chiar așa, căci dimensiunea diferenței de salarizare depinde, desigur, de cine și ce este luat la socoteală și cum e făcut calculul. Datele centralizate de Eurostat – provenite din sondaje derulate de către autoritățile statelor membre - se referă exclusiv la întreprinderile din sectorul privat cu mai mult 10 angajați. Dacă ne uităm la datele publicate direct de INS, vedem ca în 2016 salariile femeilor erau în medie cu 7% mai mici decât ale bărbaților (PDF, p. 21).

Diferențele de remunerare între bărbați și femei au mai multe explicații. Femeile sunt subreprezentate în anumite domenii bine plătite și suprareprezentate în altele (uneori mai slab plătite). În România, INS raportează că anumite domenii sunt dominate de femei  – de exemplu sănătate și asistență socială (79.9%), învățământ (71.9%) servicii financiare și asigurări (70%) (e important totuși de menționat că această clasificare este grosieră, referindu-se la domeniul de activitate al angajatorului nu la jobul pe care îl face angajatul) (PDF, p. 24). În România, sunt mai multe femei în sectorul public decât bărbați (60%) (p. 25), dar și acolo ca și în sectorul privat, salariile bărbaților sunt mai mari (p. 30).

Un alt factor este proporția mai mică de femei în poziții de conducere – mai bine remunerate. În plus, studiile arată și că discriminarea intenționată sau atitudinea părtinitoare inconștientă poate conta, femeile ajungând să fie plătite mai puțin inclusiv comparat cu colegi de sex masculin care fac același lucru.

Nu în ultimul rând, multiple studii arată că întemeierea unei familii poate avea un efect nefast asupra nivelului de salarizare al unei femei – dar nu al unui bărbat - căci femeile își iau în mod tipic mai mult concediu pentru creșterea copilului și, ulterior, dedică mai mult timp responsabilităților familiale. Succesul unor politici precum concediul de paternitate pare să fie dependent și de demontarea anumitor tabuuri și obiceiuri împământenite în societate, dar se pare că în cazul industriilor cu programe mai flexibile, nu există același impact negativ al întemeierii unei familii asupra câștigurilor ulterioare ale mamelor. (Parlamentul European, Eurostat, Institutul Național de Statistică, Vox)

Recomandări video

Cum putem dialoga într-un mod mai constructiv cu cei care sunt sceptici în privința încălzirii globale, sau care nu văd ce ar putea să facă pentru a schimba ceva? Un TED Talk ținut de un cercetător care se ocupă de studiul atmosferei și comunicarea publică despre schimbările climatice. (TED)

Cele mai bune seriale din 2019 (The New Yorker)

Recomandări audio

Sunt tensiuni majore între Statele Unite ale Americii și Iran, după ce președintele american Donald Trump a autorizat un atac care l-a ucis pe generalul iranian Qassem Soleimani pe 3 ianuarie. Dacă vrei să înțelegi mai bine relația asta sau Iranul în general, recomandăm un episod dedicat loviturii de stat din 1953, când CIA-ul a dat jos un guvern iranian reformator. (Throughline)

Tot pentru înțelegerea Iranului, merită ascultat ce au de zis unii martori la revoluția iraniană din 1979, intervievați în emisiunea BBC History. (BBC)

Trump a autorizat atacul împotriva lui Soleimani fără a îi întreba sau anunța nimic în prealabil pe membrii Congresului. Decizia poate fi văzută prin prisma unui proces de acaparare executivă - o acumulare de către președinție a puterii de decizie pe probleme de securitate - proces care a început după atacurile de la World Trade Center și a continuat pe parcursul administrațiilor Bush, Obama și Trump. (Radiolab)

Cele mai bune 20 podcast-uri ale anului 2019. (The Guardian)

Recomandare story

Săptămâna de 4 zile, supravegherea angajaților la locul de muncă, venitul minim universal - BBC trece în revistă 101 concepte (sau persoane) care te ajută să înțelegi cum s-ar putea schimba viața noastră la muncă pe viitor.  (BBC)

 

Recomandări infografice

Puțin peste jumătate din europeni cred că ar putea duce o conversație într-o altă limbă decât cea maternă, iar aproximativ o treime vorbesc mai mult de două limbi - dar sunt diferențe mari în funcție de țară și de vârstă. (EDJN)

Transportul cu trenul pe distanțe lungi este destul de scump (și lent) în România. O serie de grafice ilustrează însă cum se compară prețurile și viteza trenurilor în mai multe țări (inclusiv raportat la alte forme de transport). (EDJN)

Rămâi în contact cu noi!
 
Facebook
Facebook
YouTube
YouTube
Website
Website






This email was sent to <<Adresa de email>>
why did I get this?    unsubscribe from this list    update subscription preferences
Median Research Centre · Str. Ion Calin Nr. 3 · Bucuresti 020531 · Romania

Email Marketing Powered by Mailchimp